Zilnic, în întreaga lume se consumă o cantitate impresionantă de cafea. Originară din Africa și cu o istorie ce se întinde pe parcursul mai multor secole, această băutură a devenit un ritual matinal pentru milioane de oameni.
Dar ce anume face ca o simplă ceașcă de cafea să fie alegerea preferată pentru a începe ziua cu energie? Să explorăm mai îndeaproape misterul acestei licori care ne însoțește în fiecare dimineață.
Ce beneficii are cafeaua?
Fiind una dintre cele mai populare băuturi din lume, cafeaua a fost supusă studiilor care i-au relevat beneficiile pentru organism.
Primul mare beneficiu pe care îl are cafeaua este că ridică nivelul de energie și îmbunătățește timpul de reacție al organismului. Probabil acest beneficiu este cel mai evident și este cel care ne face să dorim să consumăm o ceașcă de cafea înainte de a pleca la serviciu. Consumul cafelei ne face să ne simțim mai puțin obosiți și ne dă energie pentru sarcinile pe care le avem de îndeplinit. Aceste lucruri sunt posibile datorită cofeinei care este o substanță psihoactivă.
Un alt mare beneficiu este că protejează sănătatea corpului prin scăderea inflamațiilor din organism, scăderea riscului de dezvoltare a cancerului endometrial și a celui de ficat. Totodată diminuează și riscul de a dezvolta diabet zaharat de tip 2. Toate aceste beneficii au fost observate la consumatorii de cafea făcându-se comparație cu persoanele care nu consumă cafea.
Cafeaua alungă depresia?
Pentru că are în compoziție antioxidanți, cafeaua are mari beneficii neurologice și acționează ca un antidepresiv. Astfel că reduce nivelul de anxietate.
Un studiu realizat de cercetătorii de la Harvard în 2011 a arătat că femeile care consumă 2-4 cești de cafea pe zi prezintă un risc cu 20% mai mic de a dezvolta depresie decât cele care consumă mai puțin de o ceașcă pe săptămână. Concluziile sugerează că antioxidanții și efectele stimulante ale cofeinei pot contribui la aceste beneficii neurologice.
Alzheimer este o boală neurodegenerativă care reprezintă principala cauză a demenței la nivel mondial. Persoanele afectate de această boală au, de regulă, peste 65 de ani. Momentan pentru această boală nu există tratament. Dar există lucruri care pot fi făcute pentru prevenirea ei. Pe lângă menținerea unei diete echilibrate, consumul de cafea are un rol în ținerea la distanță a acestei boli. Sunt studii care arată că persoanele care consumă cafea au un risc cu până la 65% mai mic de a dezvolta Alzheimer.
Pe lângă Alzheimer, și boala Parkinson se pare că poate fi ținută departe prin consumul de cafea. Această boală este a doua cea mai frecventă de tip neurodegenerativ la nivel mondial. Consumatorii de cafea au arătat o scădere a riscului între 32% și 60% de a dezvolta această boală.
Pe lângă beneficiile fizice, ce ne mai aduce cafeaua?
Consumul cafelei oferă și un spațiu de conexiune pentru persoanele care își încep ziua în acest mod.
În primul rând poate reprezenta un moment pe care îl petrecem alături de persoana iubită în familie. Diminețile sunt mai blânde atunci când avem aproape o persoană dragă și o ceașcă de cafea.
În al doilea rând, consumul de cafea poate reprezenta un moment bun pentru ințierea unei discuții la serviciu. Mintea funcționează mai bine, energia este la un nivel ridicat, astfel că sunt întrunite toate condițiile pentru luarea celor mai bune decizii.
Nu e niciun secret că o ceașcă de cafea este trucul care ne ajută să ne începem ziua mai bine. Energia primită, timpul de reacție scăzut al organismului și șansele scăzute de a dezvolta anumite boli sunt motive suficiente pentru care să consumăm cafea în fiecare zi.
Daca iubesti cafeaua pentru beneficiile pe care le ofera dar si pentru gustul si aroma unei cesti in fiecare dimineata, te informam ca noi, cei de la Espresso Cafe, livram online o gama variata de cafea boabe, macinata, capsule sau monodoze. Te asteptam sa iti alegi cafeaua pe gustul tau si oferta care ti se potriveste chiar acum.